POEME

             Autoportret

Duce drumul în pustiu
cine-s eu azi nu mai ştiu.
Poate-un val de aer cald
rătăcit în colţ de fald,
izvorul ce stă să prindă
fântâni treze pe oglindă
beduinul care plânge
bându-şi prin pustiuri sânge!

Petrec drumul strâmt tăcut
spre prezent, dinspre trecut.
Ce cărare-mi este scrisă
să sorb aur din narcisă,
că de rătăcesc şi chem
albe nopţi ca un blestem
vine ziua ce-mi ucide
viaţa, cu flăcări avide.

Şi de chem, şi de tot strig
zi şi noapte visez frig.

             Meditaţie

Atâta doar mai ştiu să citesc
sensul vieţii pe cadran de secol
cu gândurile sfârtecate-arar
de copacii somnului
când ceasornicul bate o oră.
Atâta doar: mai ştiu să trăiesc
luminiţă în luminiş de Univers!

             Doar amprenta

Mamă, ce păcate ispăşesc!  
Trec nopţile prin mine fluierând
de aceea zilele-s flămânde
de lumina cântecului.
 Ieri mi-a înflorit un vis pe grindă
să fie linişte-mprejurul vertebrei.
Mi-am rătăcit tinereţea prin pietre
să-mi macine drumurile vârsta.
Şi uite-aşa am intrat maiestos
în tăcerea fără nume...
Doar amprenta cuvântului scris!