Autoportret
Duce drumul în pustiu
cine-s eu, azi nu mai ştiu.
Poate-un val de aer cald
rătăcit în colţ de fald,
izvorul ce stă să prindă
fântâni treze pe oglindă
beduinul care plânge
bându-şi prin pustiuri sânge!
Petrec drumul strâmt tăcut
spre prezent dinspre trecut.
Ce cărare-mi este scrisă
să sorb aur din narcisă,
căci de rătăcesc şi chem
albe nopţi cu un blestem
vine ziua ce-mi ucide
viaţa cu flăcări avide.
Şi de chem, şi de strig
zi şi noapte visez frig!
Meditaţie
Atâta doar: mai ştiu să citesc
sensul vieţii pe cadran de secol,
cu gândurile sfârtecate - arar
de copacii somnului
când ceasornicul bate o oră,
nunta de argint, de aur:
Atâta doar: mai ştiu să trăiesc
- luminiţă în luminiş de Univers!
Doar amprenta
Mamă, ce păcate ispăşesc!
Trec nopţile prin mine fluierând
de aceea zilele-s flămânde
de lumina cântecului.
Ieri mi-a înflorit un vis pe grindă
să fie linişte-mprejurul vertebrei.
Mi-am rătăcit tinereţea prin pietre
să nu-mi macine drumurile vârsta.
Şi, uite-aşa, am intrat maiestos
în tăcerea fără nume...
Doar amprenta cuvântului scris!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu