Limbajul animalelor, de Stephen Hart
Într-un colţ de pădure, întro savană sau chiar în grădina noastră câteva animale comunică de zor. În cartea Limbajul animalelor se spune: "Animalele îşi folosesc toate simţurile, fac tot felul de semne cu coada, aripile sau înotătoarele, adoptă diferite poziţii ale corpului, transmit şi primesc semnale olfactive subtile - sau mai puţin subtile, ca în cazul sconcşilor speriaţi -, chiţăie, cârâie, cântă şi ciripesc, emit şi primesc semnale electrice şi luminoase, îşi schimbă culoarea pielii, <<dansează>> şi chiar lovesc uşor suprafaţa pe care circulă făcând-o să vibreze". Dar ce semnificaţie au toate aceste semnale?
Oamenii de ştiinţă încearcă să le afle semnificaţia prin observaţii atente.Iată, de pildă, ce au remarcat: Când găina bantam (pasăre domestică de talie mică) vede un prădător, precum nevăstuica, ea scoate nişte sunete ascuţite cuc, cuc, cuc ca să-şi avertizeze "suratele". Dar dacă zăreşte un şoim, ea scoate un ţipăt prelung şi strident.Celelalte găini-bantam răspund prompt, în funcţie de ameninţare. Asta arată că ele comunică informaţii pline de semnificaţiie. Şi alte păsări au fost observate scoţând sunete distincte în funcţie de pericol.
"O metodă principală de studiere a comunicării între animale este să se înregistreze semnalul de interes şi să se pună înregistrarea unor animale pentru a se urmări dacă aestea reacţionează într-un mod previzibil", se spune în cartea Songs, Roars, and Rituals - Comunication în Birds, Mammals, and Other Animals, de Leslei Rogers şi Gisela Kaplan. Experimentele efectuate pe bantami cu ajutorul acestei metode au dat aceleaşi rezultate cu cele înregistrate în habitatul natural al păsărilor. metoda se poate aplica şi la păianjeni. Pentru a vedea ce anume atrage femelele păianjen (familia Lycosidae la masculii ce le curtează - care să le impresioneze mişcându-şi picioarele din faţă păroase -, cercetătorii au făcut un experiment. Au înregistrat pe o casetă video un păianşen mascul şi, cu ajutorul computerului, au îndepărtat părul de pe picioarele lui. Când i-au pus femelei înregistrarea video, ea şi-a pierdut dintr-o dată orice interes faţă de mascul. Care a fost concluzia? Femelele păianjen sut atrase doar de masculii ce le curtează mişcându-şi picioarele acoperite cu păr!
Comunicarea prin semnale olfactive
Multe animale îşi transmit semnale pri nişte substanţe chimice puternice numite feromoni, secretate de obicei de anuite glande, sau pri urină şi fecale. Aşa cum gardu cu nume sau cu număr indică şi identifică proprietatea unei persoane, feromonii marchează şi delimitează teritoriul anumitor animale, printre care pisicile şi câinii. Deşi invizibili, feromonii reprezintă un mijloc foarte eficient de marcare a teritoriului, care le ajută pe animalele din aceeaşi specie să păstreză distanţa optimă între ele.
Dar feromonii nu au numai rolul de a marca teritoriul. Ei sunt asemenea unui avizier" cu mare interes. pe care celelalte animale îl "citesc" cu mare interes. În cartea How Animals Communicate, de Jan Zdarek, se spune că semnalele olfactive "includ, după cât se pare, şi alte informaţii despre <<proprietar>>, precum vârsta, sexul, forţa fizică şi alte capacităţi [inclusiv] faza ciclului de reproducere în care se află acesta. ... Semnalele olfactive au rolul unei cărţi de identitate". Unele animale acordă o mare importanţă acestor semnale - fapt bine cunoscut îngrijitorilor de la grădinile zoologice. Aceştia au observat că, imediat ce se curăţă cuştile şi ţarcurile, multe animale îşi marchează din nou teritoriul. Într-adevăr, "absenţa mirosului personal le provoacă animalelor o stare de nelinişte, putând să le declanşeze un comportament anormal sau chiar să ducă la sterilitate", spune sursa mai sus citată.
Feromonii joacă un rol important şi în lumea insectelor. De exemplu, feromonii cu rol de alarmă determină insectele să se strângă în roi şi să atace. Feromonii cu rol în coeziunea socială atrag insectele la o sursă de hrană sau la un loc bun de adăpost. Între ei se numără şi feromonii sexuali, la care unele vieţuitoare sunt foarte receptive. Viermii de mătase masculi au două antene "dantelate" care seamănă cu nişte fruzuliţe de ferigă foarte fine. Aceste antene sunt atât de sensibile, încât pot detecta o singură oleculă de feromon sexual secretat de femelă! Circa 200 de molecule îl vor determina pe mascul să meargă în căutarea femelei. Însă comunicarea chimică nu e caracteristică lumii animale.
Plante care "vorbesc"
Ştiaţi că plantele pot comunica una cu alta şi chiar cu anumite animale? Potrivit revistei Discovery, cercetătorii din Olanda au observat că fasolea de Lima, când e atacată de păianjeniiroşii, scoate un "strigăt de durere", degajind o subsstanţă chimică. Această substanţă atrage acarieni ce se hrănesc cu păianjenii-roşii. în mod asemănător, când plante ca porumbul, tutunul şi bumbacul sunt năpădite de omizi, ele eliberează în aer substanţe chimice care atrag vispile - duşmanul de moarte al omizilor. Iată ce a afirmat un cercetător: Plantele nu spun doar <<Sunt atacată >>, ci şi specifică şi cine le face rău. Este un sistem atât de complex şi de uluitor!"
Comunicarea între plante esste la fel de fascinantă. Potrivit revistei Dscovery, cercetătorii "au observat că salcia, plopul, aninul negru şi mesteacănul ascultă copacii di specia lor şi că r ăsadurile deorz ascultă alte răsaduri de orz. În fiecare caz, platele distruse - fie că fuseseră mâncate de omizi, fie că fuseseră infestate cu vreo ciupercă sau cu mană ori năpădite de păianjenii-roşii - ... au degajat substanţe chimice care păreau să activeze sistemul de apărare al plantelor din apropiere, neafectate încă". Şi plantele neînrudite ca specie cu ele au răspuns la semnalele chimice avertizatoare.
Când e atacată sau avertizată asupra unui atac: toxine care ucid insectele, sau substanţe chimice care împiedică invadatorul să o digere. Cecetările viitoare în acest domeniu vor duce, probabil, la mai multe descoperiri uimitoare dintre care unele ar putea fi utile în agricultură.
"Codul Morse" cu lumini
"Micuţele lor lămpi zburătoare scânteind înainte de răsăritul stelelor au îmbrăcat în vrajă cartierul modest de la marginea raşului meu", a scris ecologul Susan Tweit într-un articol despre licurici. Aceste insecte din ordinul Coleoptere folosesc un limbaj din semnale luminoase care "variază de la o simplă lumină avertizatoare la un complicat schimb de lumini de tip chemare-răspuns între potenţialii parteneri", spune Susan Tweit. Culoarea luinii lor variază de la verde la galben şi porotcaliu. Cum femelele rareori zboară, lumina pe care o vedem provine în mare parte de la masculi. Lumina rece a licuricilor Un bec aprins pierde peste 90% din energie sub formă de căldură. În caul unui licurici, a cărui lumină este rezultatul unor reacţii chimice , randamentul este de 90-98%, ceea ce înseamnă că pierderea de energie sub formă de căldură este aproape nulă. Aşadar, lumina licuriciului este numită pe bună dreptate lumină rece. Reacţiile chimice care produc lumină au loc în celule specializate numite fotocite. Celulele nervoase aprind şi sting fotocitele.
Fiecare dintre cele 1900 de specii de licurici produce lumină într-un fel unic. Pot fi trei licăriri la un interval de circa o secundă sau poate fi o serie de sclipiri de durate diferite şi la intervale diferite. Când îşi caută un partener, masculul foloseşte în zbor codul luminos al curtării. În revista Audubon se spune: "Femela recunoaşte durata semnelor luminoase [şi] răspunde cu un semnal luminos ce înseamnă <<Iată-mă>>, la un interval de timp potrivit speciei ei". Masculul recunoaşte invitaţia ei tăcută şi zboară spre ea.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu