Marin Rada – „Scrisori neterminate”

               Pentru că a existat cândva în municipiul Slatina un cenaclu numit „Balada”, vindecător de suflete şi de singurătate, noi, creatorii din oraş, şi nu numai, eram călăuze şi doritori să descoperim frumosul din/ prin expresii, penel şi cântec folk, considerându-l pe drept unul dintre principiile  vieţii noastre. Printre membrii „Baladei” era şi un nume deja cunoscut din publicaţiile centerale, precum: „Luceafărul”, „Convorbiri literare” şi „Suplimentul literar artistic al Scânteii Tineretului”.  Marin Rada, căci despre el este vorba, a publicat mai apoi, în 1991, volumul de versuri „Scrisori neterminate”, apărut la Editura „Scribul”, cu o copertă de Nicolae Truţă, având ca motto un citat din Nichita Stănescu: „Pe pământ tot ce există are nevoie, din când în când, să plângă”.

               Poemele poetului Marin Rada sunt de-o simplitate cuceritoare, în ele găsind ţipătul luminii, viscolul iernilor, urletul lupilor, floarea iubirilor căzută peste amintirile ce ne stăpânesc simţurile. Din cele 60 de poeme ale volumului se desprinde o cărare a gândului poetului către părinţi, către femeia iubită, către fiul care încă nu se născuse:  „Dincolo de cuvinte / ţipă lumina / şi sângele picură din copaci / ruguri de aură / şi ochi de lupoaică” (Incertitudine), sau „Nimic nu se mai ştia / despre casa cu pereţii de lemn - / chiar şi moartea se făcea vinovată / de o mare întârziere” (Aşteptarea). Poetul îşi aminteşte de scrisorile pe care nu le terminase, de fapt una dintre semnificaţiile cerebrale ale volumului, în virtutea metaforei incertitudinii că mesajul afectiv va fi receptat vreodată: „Scrisori pe care / nu le vom citi niciodată...// cenuşa pământului / pietrifică rănile lumii // De atâta aşteptare / orbesc rădăcinile”.  Se observă, de asemenea, că unda pesimistă persistă în continuare, fapt ce amplifică atât profunzimea emoţiei meditative cât şi intersul cititorului pentru lectură. Aşadar poemele plac şi devin ecoul rememorării pentru fiecare dintre noi. De exemplu: „Curgi cuvântule din uitare, / din cântec şi descântec / fără întoarcere şi fără dureri –  / cum numai drumurile se duc / dincolo de păsări”. (Curgere).     

       Acest articol a fost scris de Nicu Petria  şi publicat în ziarul "Oltul".